Când și cum au apărut sectele?

Învățători minicinoși, erezii și secte au existat de la începuturile Bisericii.Sfântul Apostol Pavel, atunci când se desparte de creștinii din Efes, pentru luminarea cărora făcuse nevoințe imense, le spune preoților și episcopilor: ... știu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi. Și acum vă încredințez harului lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți (Fapte 20, 29-32).

Iată, deci, că deși Sfântul Apostol Pavel îi alesese personal pe episcopi și pe preoți, știa că dintre ei se vor ivi eretici. Ne amintim, desigur, că și Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos a avut aceeași tristă situație cu apostolii, pentru că dintre cei doisprezece unsprezece cu adevărat sfinți au fost, dar unul a fost Iuda Iscarioteanul.

De altfel, despre acești învățători mincinoși Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a avertizat, zicând: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu zicând: eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi (Matei 24, 4-5). Și Mulți prooroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți Matei (24, 11).

Iată deci că amăgirea - și, deci, amăgitorul – trebuie să vină, dar, cum spune Dumnezeu, vai de cel prin care v-a veni, că mai bine i-ar fi fost să nu se fi născut.

Iar Sfântul Apostol Petru avertizează și el pe creștini asupra sectelor ce vor apărea prin feluriți învățători mincinoși cu pretenții de ,,sfinți”, zicând: Și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce grabnică pieire, și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și din pricina lor calea adevărului va fi hulită (II Petru 2, 1-2).

Așa cum era de așteptat, aceste proroocii ale lui Dumnezeu s-au împlinit pe deplin.
Chiar din acele prime zile ale creștinismului s-a ridicat Simon Magul care, nemulțumit că nu a primit statutul de conducător pe care și-l dorea în Biserică din Samaria, a înființat o ,,biserică” proprie, anti-creștină. Alți eretici au fost docheții, nicolaiții, iudaizații etc. Toate aceste grupări s-au stins cu vremea, dar mereu au apărut alții și alții. Aceștia au venit cu noi înșelăciuni, sau au preluat ceea ce li se părea mai credibil din minciunile unor secte mai vechi. Și la fel au făcut și alți ereziarhi după ei. Alte secte au apărut nu din intenția unor oameni de a prelua puterea religioasă, ci din căderea lor (personală) față de alte laturi ale adevărului de credință.
Astfel, s-a întâmplat de multe ori în istoria bisericii ca anumite persoane să susțină învățături mincinoase din ultranaționalism. Deși creștinii sunt în primul rând cetățeni ai Împărăției cerurilor, care este Biserica, de multe ori unii au pus naționalitatea mai presus de credința lui Hristos, ceea ce este erezie. Așa au apărut, de exemplu, cultele eretice monofizite, nu doar pe baza unor învățători mincinoși, ci pe baza naționalismului religios, o erezie foarte gravă. Astfel de manifestări au avut loc de-a lungul timpului o serie de așa-ziși creștini, care, în loc să urmeze învățăturile lui Hristos, au încercat să subordoneze Biserica naționalismului. Astfel de înșelăciuni au apărut și la bulgari, ruși sau la alte popoare. Au fost, desigur, și alte căderi, personale, ce au dus la despărțirea de biserică, la formarea de felurite grupări schismatice sau ereticie.

Indiferent de motivul din care apare, erezia rămâne erezie, adică lepădare de Dumnezeu. Iar rezultatul ereziei este, pentru omul care o adoptă, iadul, iar pentru Biserică, dezbinarea. Așa s-a întîmplat atunci când la Roma a biruit în secolul VIII, prin rătăcitul papă Nicolae, papismul (papistășismul), erezia după care papa de la Roma este ,,locțiitorul lui Hristos pe pământ”, deși Hristos a spus ucenicilor Săi Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).
Biruiți de trufia acestei idei care contrazicea mărturisirea marilor patriarhi ai Romei, ca Silvestru, Grigorie cel Mare, Leon cel Mare etc.(1), apusenii s-au separat de celelalte Biserici locale. Decăderea care a urmat a determinat apariția în apus a multor erezii, cea mai gravă dezbinare apărând în secolul XVI, prin orgoliosul Luther. Aceasta a fost mânat de anumite interese personale, cât și de ură față de fariseismul și lăcomia din Romano-catolicism – unde mulți preoți, episcopi, cardinali și până și papii aveau ibovnice, mergeau la vânătoare și petreceri și chiar la război. În condițiile în care el însuși trăia în păcat și la fel și capii Romano-catolicismului, Martin Luther vedea că, după învățătura romano-catolică, nu există șansă de mântuire pentru el și ceilalți asemenea lui. De aceea el a hotărât să înlăture învățătura ce spunea credința fără fapte moarte este (Iacob 2, 20) și ierarhia care îl deranja.
A folosit pentru aceasta puterea politică a prinților germani – altă practică păgânească, totdeauna interzisă de Biserică -, iar exemplul său a fost urmat și de alții. La fel ca și alți eretici, și el a maltratat Sfintele Scripturi – deși pretindea că le respectă – tăind din ele învățăturile care nu îi conveneau.(2) și tratându-le cu dispreț. Desigur, o asemenea purtare este cu totul străină de teama de Dumnezeu – care este începutul înțelepciunii - și este cu totul opusă evlaviei creștine.

Zwingli, Calvin și alții asemenea lor s-au alăturat lui Luther, inventând noi religii așa-zis creștine, iar apoi duhul dezbinării s-a întărit și mai mult, apărând tot felul de secte noi, ca baptiștii (urmași de fapt ai anabaptiștilor), menoniții, prezbiterienii, quakerii ș,a.m.d. Astăzi s-a ajuns ca aproape imediat după înființarea unei secte să apară tot felul de dizidențe și ramuri ale sectei respective. În Occident există peste 10.000 de secte, numărul lor schimbându-se mereu, după cum feluritele ,,asociații religioase”apar și dispar (3).
Toate aceste grupări nu au nici o legătură cu Adevărul, și nu sunt creștine, deși pretind a fi.

Toate aceste secte se bazează pe trufie. Ce trufie?
Trufia de a crede că poți înțelege Biblia singur, deși chiar Biblia spune că așa ceva nu se poate. Trufia de a te crede superior celorlalți. Trufia de a nu sta în locul pe care ți l-a rânduit Dumnezeu. Trufia de a nu accepta sfințenia altora. Trufia de a te crede ,,mai deștept”, ,,mai bun”, mai curat” ș.a.m.d. Trufia de a te crede că ești ,,ales” să scoți paiul din ochiul celuilalt, deși tu ai în ochi o bârnă cât toate zilele. Trufia de a te crede că ești călăuză orbilor, deși nu vezi nimic. Trufia de a te proclama învățător, deși nici măcar la nivelul de ucenic nu ai urcat. Trufia de a te crede luminător al lumii, deși lumina din tine este întuneric. Și multe alte tipuri de trufie, certate toate de Mântuitorul.

(1) – A se vedea pentru aceasta Vladimir Guette, Papalitatea schismatică, o lucrare fundamentală.

(2) – Astfel el a rupt din biblie Epistola Sfântului Apostol Iacob, aruncând-o în Elba și zicând că ,,este de paie” (ciudată formă de respect față de Cuvântul lui Dumnezeu!) pentru că aceasta arăta necesitatea faptelor credinței pentru mântuire. Dar nu doar această parte a Bibliei a înlăturat-o, ci și cuvintele zise de Duhul Sfânt prin Pavel Apostolul Neamurilor care arată că în ziua judecții Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2, 6); și de altfel, Însuși Mântuitorul Hristos spune că El va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Matei 16, 28).

(3) – Astfel, adventiștii au dat curând după apariție pe adventiștii reformiști, adventiștii protestanți, penticostalii sâmbetiști, adventiștii protestanți ș.a.m.d.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana – București - 2007