Nici măcar diavolul nu ne poate împiedica să facem voia Domnului, dacă noi nu vrem să îl urmăm

Cine vrea poate să se ridice de pe pământ la cer. Nu are nevoie pentru aceasta decât de bunăvoinţă şi de virtute! „Vreau, dar nu pot”, spun mulţi, „pentru că virtutea este greu de dobândit”. Să ştii că nu e deloc greu de dobândit, dacă ai râvnă şi tânjeşti spre Dumnezeu.

Gândeşte-te puţin la cei care pustnicesc prin mulţi şi prin locuri neumblate. Ce au făcut ei? Şi-au lăsat casă, rude, avere şi s-au închis într-o chilie mică, unde îşi nevoiesc trupul prin post, priveghere şi chinuri. Tu îmi vei spune: „Aceia pot să facă aşa ceva, dar eu nu pot”. De ce, oare, mulţi călugări, cu toate că trăiau mai bine decât tine şi erau mai slabi trupeşte, au hotărât să lase totul pentru viaţa în pustie? Mai spui: „Lupta aceasta este atât de mare, încât nu mulţi o pot duce până la capăt”. Dacă-i aşa, atunci nevoieşte-te mai puţin, pentru mai puţină virtute.

Nu poţi să dai banii tăi săracilor? Atunci măcar nu răpi ce este al altora. Nu poţi posti? Atunci măcar nu te deda plăcerilor trupeşti. Nu poţi să te rogi pentru cei care te batjocoresc? Atunci măcar îndură răutăţile lor în tăcere şi cu răbdare. Nu poţi face bine celor care te nedreptăţesc? Atunci măcar nu te răzbuna pe ei

Hristos a pătimit atâtea pentru tine, chiar dacă era nevinovat şi fără de păcat, iar tu nu vrei să pătimeşti nimic de dragul Său, sau mai bine zis pentru mântuirea ta. Cum te vei înfăţişa dinaintea Lui în ziua Judecăţii? Ce răspuns vei da pentru încălcarea poruncilor Sale? Nu te înşela pe tine însuţi zicând: „Acum mă bucur de plăcerile acestei lumi, îmi nedreptăţesc semenii, mă răzbun pe duşmanii mei, fac tot felul de păcate, iar la bătrâneţe o să mă pocăiesc”.

Un preot din Focşani a fost înjunghiat în Biserică.

Un preot din Focşani, în vârstă de 69 de ani, a fost înjunghiat în Biserică. Medicii au încearcat să salveze viaţa preotului, însă acesta nu a putut fi resuscitat.Agresorul a fugit de la faţa locului. Din primele informaţii, se pare că agresorul ar fi fugit în zona gării.

Oamenii care au observat scena spun că individul ar putea avea probleme psihice. Bărbatul a intrat în biserică şi l-a înjunghiat cu un cuţit în zona toracelui pe preotul Tudor Marin, imediat după săvarşirea sfintei slujbe, în biserica Sfântul Ioan Botezătorul. Se pare că atacatorul i-ar fi cerutpreotului să-i citească ceva din Biblie şi a profitat de moment pentru a-l ataca.

Când și cum au apărut sectele?

Învățători minicinoși, erezii și secte au existat de la începuturile Bisericii.Sfântul Apostol Pavel, atunci când se desparte de creștinii din Efes, pentru luminarea cărora făcuse nevoințe imense, le spune preoților și episcopilor: ... știu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi. Și acum vă încredințez harului lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți (Fapte 20, 29-32).

Iată, deci, că deși Sfântul Apostol Pavel îi alesese personal pe episcopi și pe preoți, știa că dintre ei se vor ivi eretici. Ne amintim, desigur, că și Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos a avut aceeași tristă situație cu apostolii, pentru că dintre cei doisprezece unsprezece cu adevărat sfinți au fost, dar unul a fost Iuda Iscarioteanul.

ARSENAL DE INSTRUMENTE FOLOSITE IN AVORT - VIDEO

O impresionantă colecție a „armelor” cu care se realizează pruncuciderea / avortul. În înregistrarea video de mai jos putem observa cum mintea omenească a putut concepe o atât de diversificată gamă de instrumente ce le folosesc medicii ucigași de prunci în timpul avortului chirurgical. Este înspăimântător doar să le privești darămite să le simți pe pielea ta atunci când îți ucizi cu bună știință propriul copil.

A VENIT CEASUL SA DEVENIM CRESTINI!

Oare a fi creștin este un lucru ușor, sau doar așa pentru că toată lumea „este”? Oare ce presupune a fi creștin cu adevărat, ce presupune a fi creștin? Se spune că creștinii sunt credincioși, dar oare ce înseamnăa fi credincios? Părintele Simeon Kraiopoulos în cartea sa Taina Suferinței ne sugerează că a fi creștin în vremurile noastre presupune „suferința” părasirii sinelui, a lepădării de sine, a deșertării sinelui:
Să ne manifestăm această credință!
Frații mei, să credem fără rețineri și ezitări, adică să devenim creștini adevărați. Așa gândesc creștinii botezați, creștinii ortodocși, și așa să devenim și noi. Să nu ne smintim deloc, nici în seara aceasta, nici mâine, niciodată, pentru ca sufletul nostru să se deschidă și să se umple de credință.
Astfel, Dumnezeu va vedea credință noastră și când va socoti că a venit ceasul, va săvârși minuni înlăuntrul nostru: ne va curăți de patimi, le smulge, ne va scăpa sufletul de lepra păcatului.
Doar Acela cunoaște când și în ce măsură ne va vindeca.
Nu știu cum primiți aceste cuvinte, cum le înțelegeți, dar vă rog să luați seama că a venit ceasul să devenim creștini. 

OMUL ESTE EL INSUSI DOAR ATUNCI CAND PLANGE!

Ne-au erodat într-un așa hal aceste vremuri grele, ne-au pervertit profund și aproape iremediabil. Arareori omul atunci când se însingurează, măcar pentru câteva clipe, și se regăsește pe sine gol goluț cu realitatea crudă a nemerniciei sale în față izbucnește în plâns. Despre acest plâns al realității, al recunoașterii sinelui, pierdut de chipul lui Dumnezeu și incapabil de a ajunge la asemănare cu Creatorul său ne vorbește părintele Savatie Bastovoi în textul ce urmează.

Sfântul Apostol Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată.Poate că cea care persistă cel mai mult? Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine.

Educaţia creştină, între interdicţii şi libertate absolută

Să îi creştem pe copii într-un duh de mare dragoste. Copiii trebuie să simtă casa ca pe un loc al dragostei şi al afecţiunii părinţilor. Şi aceasta îi va ajuta nu doar să crească normal, dar şi, dacă vreodată apucă pe drumul greşit, să se reîntoarcă acasă – unde există această dragoste.

Vă amintiţi pilda Fiului Risipitor. Fiul mai mic al tatălui, care a plecat de acasă, a făcut multe păcate şi când a ajuns într-o situaţie grea, părăsit de toţi şi foarte înfometat, a spus: „Câţi oameni în casa tatălui meu mănâncă pâine, primind dragostea tatălui meu, iar eu sufăr şi îmi este foame!”. Şi îndată s-a hotărât să se întoarcă la el acasă. Adică, ceea ce l-a făcut pe fiu să se întoarcă acasă nu a fost faptul că şi-a amintit nişte învăţături, nişte sfaturi, ci că şi-a amintit de dragostea Tatălui şi de afecţiunea pe care a simţit-o de mic copil acasă.
Aşadar, părinţii trebuie să-i crească în aşa fel pe copii, încât, chiar dacă pleacă de acasă cândva, dragostea pe care au trăit-o acasă să le dea putere să se întoarcă din nou.

Viaţa în pântecele mamei şi rugăciunea
Prin urmare, are mare importanţă momentul de când începe educaţia copiilor. Stareţul Sofronie (Saharov) spunea că educaţia copiilor începe din ziua în care este conceput copilul în pântecele mamei sale. De regulă nu arătăm o atenţie deosebită pentru copii şi, când ajung la vârsta de 12-13 ani, când intră în adolescenţă, atunci înţelegem că ceva trebuie să facem în plus – şi începem să ne rugăm şi să cerem ajutor!
Însă, aşa cum am spus mai înainte, rugăciunea trebuie să înceapă imediat, când mama are în pântece fătul. Mama trebuie să se roage pentru făt, trebuie ea însăşi să ducă o viaţă bisericească, duhovnicească, să se roage, să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos – pentru că, de vreme ce mama are în suflet şi în trup pe Hristos, iar fătul comunică cu mama, primeşte şi el din harul dumnezeieştii Împărtăşanii.