Sute de mii de musulmani din Africa vin la Hristos

Ideea că sute de mii de oameni au trecut de la islam la creştinism în Africa de Nord în câţiva ani este năucitoare. Moschei întregi din Africa Sub-sahariană au pus crucea pe clădiri. Jerry Trousdale, despre care am mai vorbit, spune în cartea sa Miraculous Movements (Mişcări Miraculoase), care sunt raţiunile pentru care oamenii părăsesc credinţa de sute de ani a părinţilor lor şi trec la credinţa în Iisus Hristos.
   Trousdale vorbeşte despre evenimente fără precedent care se întâmplă în rândul populaţiei musulmane:

·         Multiple cazuri de moschei întregi care devin biserici

·         Mii de oameni simpli ajung la realizări spirituale incredibile

·         Zeci de mii de musulmani devin creştini şi ajută la pătrunderea credinţei în Hristos în rândul islamicilor

Cel mai bun... este cel care te iubește

Referitor la idealurile noastre, la așteptările pe care le avem de la noi, în primul rând, apoi de la ceilalți, fiecare dintre noi își formulează foarte clar obiectivele, intențiile și pret
ențiile de la viață.
Un orizont de așteptare se conturează pentru fiecare atât în ce privește relația sa cu Dumnezeu, cu Biserica, dar și legat de aspecte ce țin de alte capitole: profesie, dragoste, viața socială, anume relațiile cu semenii noștri, cu prietenii și apoi cu cei din familie...
Însă de prea multe ori, raportul între ceea ce dorim și ceea ce facem pentru a obține, nu este unul just.
Ori vrem ceva ce nu ni se cuvine, ori vrem prea mult și prea repede, ori dorim ceea ce nu ni se potrivește, ori nu depunem efortul necesar pentru atingerea țelurilor, ori n-a venit timpul împlinirii unui lucru dorit sau nu e încă vremea răsplătirii...
Din aceasta enumerare de cauze le excludem pe acelea cand suntem impiedicati de altii, care doresc sa faca acelasi lucru ca si noi sau care nu doresc ca noi sa facem acel lucru sau mai grav, cand nu vor sa mai faca nimic, blocandu-ne si pe noi datorita unei cuplari nefericite la un proiect comun sau din pricina unei coeziuni deraiate atunci cand se lucreaza "in echipa", dar sunt interese sau opinii diferite.

Descoperire: mormânt anglo-saxon al unei tinere creştine din secolul al 7-lea

Se crede astfel că era o nobilă. Este un mister deocamdată cum a murit tânăra nobilă creştină, însă la deshumare, arheologii au găsit-o purtând la gât o cruce de aur, ceea ce confirmă religia ei creştină. Mormântul vechi de 1400 de ani este bine păstrat şi a fost descoperit de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge, care l-au descris ca fiind “uimitor”.

Situl funerar este la Trumpington Meadows, un sat de lângă Cambridge, şi arată rădăcinile creştine ale anglo-saxonilor din veacul al 7-lea. Mormântul datează din perioada imediat următoare a trimiterii unui călugăr roman, Sf. Augustin, de către Papa Grigorie cel Mare, să convertească pe englezi (595).

Duminica Sfintei Cruci: biruinţă asupra morţii spirituale

”Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”

”Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34).

Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10:38).

Dacă-ţi urmezi mintea ta şi nu mintea lui Hristos, dacă-ţi urmezi voinţa ta şi nu voinţa lui Hristos, după cum se menţionează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfinţit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet şi înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul,  a reuşit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru  propriul lui suflet. Dacă înfăptuim păcatul, acesta, etapizat, ia chip în sufletul nostru. Alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc, pe care Dumezeu ţi l-a dat, tu aduci un străin care te robeşte.

Nu fi supărăcios, învaţă să ierţi

De obicei, supărarea vine din iubire de sine şi mândrie, stări în care te simţi demn de mai multă laudă, atenţie, grijă, decât ceea ce ţi se oferă. Supărăciosul îi supără şi pe ceilalţi din jurul său cu cuvântul, cu aluzia, cu tonalitatea vocii, cu faptele, fără să observe aceasta. Să ştii că, atunci când faci un bine, este foarte important să nu te mândreşti. Altfel, binele făcut va dăuna sufletului tău. Săvârşeşte fapte bune în numele Domnului, amintindu-ţi de poruncile Lui şi nu pentru a fi lăudat sau mulţumit.

Cum să suportăm supărările
Dacă am meritat să fim supăraţi şi am suportat cu pace această tulburare, atunci supărarea ne va fi spre curăţire de vina noastră. Dacă, însă, supărarea a fost adusă nemeritat şi am rămas împăcaţi, nerăsplătind cu rău pentru rău, atunci am procedat după porunca Domnului şi ne aşteaptă fericirea promisă de Domnul celor ocărâţi şi prigoniţi. Înaintea noastră este o singură cale de mântuire – aceea de a-i ierta pe toţi, aşa încât şi Dumnezeu să ne ierte pe noi.

Dragostea care îl mistuie pe îndrăgostit

Părintele Filothei Faros spunea, în „Manual de iubire“, că a ne abandona dragostei înseamnă să fim deschişi, atât pentru aspectele pozitive, cât şi negative, care-i sunt proprii, atât pentru bucuria împlinirii sau adâncirii într-o cunoaştere de sine de care habar nu aveam înainte că ar fi posibilă, cât şi pentru starea de tristeţe şi dezamăgire. Alan Watts descrie îndrăgostirea ca o „nebunie divină“, iar cine are norocul să o trăiască şi cutează să o refuze neagă viaţa cu totul. 

Îndrăgostirea şi implicarea într-o relaţie romantică au un efect pozitiv asupra bunăstării psihologice a oamenilor. „Atunci când ne îndrăgostim, lumea se clatină din temelii, preschimbându-se în jurul nostru, nu numai în ceea ce priveşte înfăţişarea exterioară, cât şi în tot ce înseamnă experienţa proprie care ne pune în legătură cu lumea. De regulă, această cutremurare este percepută prin mijlocirea noilor perspective luminoase pe care le deschide, înfăţişându-ne un minunat cer şi pământ nou, pe care iubirea, prin miracolul şi taina ei, parcă le recreează dintr-odată“ (pr. Filothei Faros). În pofida tiparului emoţional unic al fiecărei relaţii romantice,

„Biserica şi şcoala - parteneriat pentru educaţie"

„Biserica şi şcoala - parteneriat pentru educaţie" – sub acest generic şi-a desfăşurat lucrările cea de a II-a ediţie a seminarului profesorilor de religie din raionul Orhei cu tema „EDUCAŢIE CREŞTIN-ORTODOXĂ. METODE ŞI PROCEDEE" (Actualizat)

La 14 martie 2012, Cu binecuvântarea Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit SILUAN (Șalaru), Blagocinul Bisericilor Ortodoxe din Orhei, în colaborare cu Direcția Generală de Învățământ a raionului Orhei şi cu suportul metodic al Departamentul Studii din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, profesorii de Religie din raionul Orhei s-au întrunit la cea de a II-a ediţie a seminarului raional.
Gazda Seminarului a fost Liceul Teoretic "Ion Luca Caragiale", care s-a dovedit a fi atît o adevărată şcoală prietenoasă copilului, cât şi o gazdă extraordinară, una dintre primele instituţii de învăţămînt din raion care a acceptat predarea Religiei în clasele primare şi gimnaziale, iar în prezent şi în clasele de liceu.. Nu vom greşi afirmînd că toţi participanţii au rămas impresionaţi de ce şi cum se face în acest colectiv în vederea formării spirituale a tinerilor. Administraţia liceului, de comun acord cu Asociaţia de părinţi „Viitorul", a hotărît că Religia va fi predată în clasele I-XII. Ajutorul le-a venit din partea Mănăstirii Curchi, care a delegat profesori pentru predarea Religiei, inclusiv pr. arhimandrit Iov (Cristea).

Educaţia copiilor începe din ceasul zămisliri lor

Educaţia copiilor începe din ceasul zămislirii lor. Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

Tu de ce nu posteşti?

Nu se poate ajunge la Dumnezeu fără post. 

Proorocii au postit 

Moise: „Când m-am suit pe munte pentru a primi Tablele Legii… Am fost în munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, nu am mâncat şi nu am băut apă” (Deuteronom 9, 9).

Proorocul Iona: „Prin post, oamenii din Ninive au fost salvaţi de predicţia distrugerii” (Iona 3,7).

Proorocul Ioil (postul asociat cu pocăinţa): „Acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima voastră, cu post şi cu plângere şi cu jale” (Ioil 2, 12).

Proorocul Daniel (postul cu pocăinţă şi rugăciune sunt ajutor în căutarea lui Dumnezeu): „Şi am privit către Domnul Dumnezeu, căutându-L prin rugăciune şi cerere, cu post şi cu sac şi cu cenuşă. Şi m-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, şi m-am mărturisit” (Daniel 9, 3-4).

7 lucruri necesare unei soţii creştine

Soţul tău nu îţi poate citi mintea. Nu poate înţelege tot ceea ce simţi. Acesta nu este un joc, este căsătorie. 

1.      Ca soţie, nu trebuie niciodată, repet niciodată să subestimezi puterea cuvintelor tale în vorbirea ta cu soţul tău. Tu trebuie să fii prima sursă de încurajare. Cuvintele pe care le spui soţului şi despre el în faţa altora au mai multă greutate decât ţi-ai imagina vreodată!

2.      O femeie care încearcă să manipuleze, să controleze soţul ei prin explozii emoţionale, plâns sau accese de furie nu este concentrată la ceea ce este mai bun pentru căsătorie, ci mai degrabă obsedată să se facă aşa cum vrea ea … ceea ce totdauna duce la diviziuni în relaţia maritală (Pilde 12:4, Pilde 19:13, Pilde 21:9, Pilde 21:19, Pilde 25:24, Pilde 27:15).

Este avortul unul dintre „drepturile omului”?

Ați auzit vreodată de „dreptul la avort”? Probabil că da. Cu toate acestea, veți fi surprinși să aflați că nu există un astfel de drept. Acest lucru îl arată „Articolele de la San Jose” (www.sanjosearticles.com), document juridic încheiat în ziua de Buna Vestirea anului trecut în capitala statului Costa Rica. Articolele de la San Jose au fost create pentru a ajuta societatea civilă și guvernele să promoveze drepturile omului prin interpretarea corectă a legislației internaționale în materie de protecția drepturilor copilului nenăscut. Articolele sunt un instrument eficient în combaterea aserțiunilor false privind existența unui pretins „drept al omului” la avort.

Să avem dreptul să spunem: te iubesc!

Fără îndoială că majoritatea textelor scrise vreo dată de oameni, într-un fel sau altul sunt despre dragoste. Majoritatea gândurilor noastre sunt consacrate dragostei şi cele mai puternice sentimente ne-o trezeşte tot dragostea…Sau ceea la ce ne-am obişnuit să-i spunem aşa.

Relaţiile pe care vrem să le avem în viaţa noastră cel mai des sunt legate de dragoste, ceea ce simţim pentru copiii, iar copiii pentru părinţi tot dragoste e. Dar oare chiar e mereu aşa?

Doar dragostea nu e doar un sentiment, sau o unitate de emoţii, fie chiar şi foarte puternice. E o stare în care fiind uniţi cu persoana iubită într-un tot întreg, totodată ne păstrăm  individualitea şi autonomia sufletului. Dar dacă ne-o păstrăm pe-a noastră e foarte bine să nu uităm şi de libertatea celui iubit. Într-un fel s-ar putea spune că dragostea e o unitate a două individualităţi. Atunci când deşi ne simţim liberi şi independenţi, dar alegem să fim alături de cel iubit, dar o facem neforţat. O facem fiindcă aşa simţim, aşa ne dorim.

E neapărat însă să înţelegem că cel iubit e şi el o persoană liberă, cu un trecut şi un viitor al său. Cel de lângă noi a fost creat şi el liber, şi e liber chiar şi de noi, chiar dacă acum suntem o unitate. În aşa caz dragostea îşi are deja fericirea sa, necătând la faptul de e reciprocă sau nu.

Dumnezeu a creat lumea

Exerciţiu:
Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că în lumea aceasta nu există nimic. Nici case, nici oameni care să le locuiască. Nici păsări, nici animale, nici peşti. Nici copaci, nici flori… Nu există nici măcar cerul cu stele, nici soarele, nici pământul, cu mările şi oceanele, absolut nimic. Totul este întunecat şi gol. Cum este, cum vă simţiţi?

„Să fie!”

Aşa era la început, nu exista nimic, în afară de Dumnezeu. Iar Dumnezeu este iubire, de aceea a vrut să creeze ceva minunat, plin de lumină şi culoare. Dar ca să facă lumea, aşa cum o ştiţi şi voi, era nevoie de materiale, care nu existau. Se poate face ceva fără material? Nu. Dar Dumnezeu este Atotputernic, şi El poate crea doar prin cuvânt. De aceea a spus doar: „Să fie!”. Ţine minte aceste cuvinte! A spus „Să fie!” şi astfel a făcut mai întâi cerul şi pământul, noaptea şi ziua, apoi mările, lacurile şi râurile. Pământul l-a umplut de iarbă verde şi flori multicolore, de copaci de toate formele şi mărimile. A făcut apoi soarele, ca să încălzească pământul, şi luna cu stelele, ca să mângâie nopţile.

Predica de pe munte

Domnul Hristos era mereu înconjurat de oameni dornici să-L asculte sau să se vindece de bolile lor. Rar se întâmpla ca El să fie singur sau numai cu ucenicii Săi. Într-una din zile, Domnul Hristos s-a retras pe un munte nu foarte înalt, aproape de lacul Ghenizaret. Însă, l-au urmat şi de data asta o mulţime de oameni: bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni. Văzându-i atât de mulţi, Mântuitorul le-a poruncit să se aşeze pe iarbă, iar El a început să-i înveţe cum să împlinească voia lui Dumnezeu. Le-a spus că nu ajunge doar să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să-l şi împlineşti. Toate învăţăturile Domnului rostite pe acest munte sunt cuprinse în Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6 şi 7. Sunt foarte, foarte frumoase!

Fericirea 
Dintotdeauna oamenii au căutat fericirea. Şi noi vrem să fim fericiţi, în fiecare zi. Domnul Hristos ne-a învăţat cum se dobândeşte fericirea, arătând că ea depinde în mare măsură de noi. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceea se vor mângâia.